”Ce ați construit? Ați construit infrastructură în anul ăsta? Școli, spitale? Ați oprit exodul forței de muncă? Nu. Ați măcelărit Codul Fiscal, încât la jumătatea anului oamenii nu știu cum își vor plăti taxele. Dați târcoale Pilonului II. Ați mărit salariile în așa manieră încât unii s-au trezit că iau mai puțin decât cu o lună în urmă”, a afirmat Tudor Chirilă.
Actorul a taxat și declarația liderului PSD în care acesta susținea că mitingul organizat de partidul său în Piața Victoriei i-a speriat pe magistrații care-l judecau în dosarul ”Bombonica” și i-a determinat să-l condamne.
”Mie, domnule Dragnea, mi-e frică de dvs. Cu asta se ocupă politicienii? Să-i sperie pe magistrați? Asemenea declarații mă fac să cred că vreți să-i speriați și pe cetățeni”, a spus Tudor Chirilă.
După ce a fost condamnat, în primă instanță, la trei ani și șase luni de închisoare cu executare, Liviu Dragnea a precizat că a ştiut atunci când a organizat mitingul că acesta urma să ”mărească presiunea pe completul de judecată”.
”Acel miting i-a speriat foarte mult. Mi-am dat seama că acel miting a contribuit la condamnare, am văzut şi unii de la o anumită televiziune cum au ameninţat în direct chiar judecătorul care are opinie separată, spunându-i să-şi bage minţile în cap pe cale indicată că altfel nu ştiu ce se întâmplă. Eu le-am spus că obiectivele mele sunt aceleaşi şi anume, obiectivele din programul de guvernare să fie puse în practică , iar statul paralel să fie zdrobit. Şi va fi zdrobit", a declarat, vineri, Liviu Dragnea.