După pierderea oraşului Hirske şi a altor câteva aşezări din jurul acestuia şi retragerea deja anunţată a trupelor ucrainene din Severodoneţk, oraşul geamăn al acestuia din urmă, Lisiceansk, ultimul din provincia Lugansk aflat sub control ucrainean, este în pericol de a fi încercuit din trei direcţii de trupele ruse, relatează Reuters.
„Din păcate, începând de astăzi (...) întregul district Hirske este ocupat. Mai sunt unele mici lupte pe la periferii, dar inamicul a intrat”, a declarat şeful administraţiei municipale a acestuia, Oleksi Babcenko.
„Un steag roşu flutură deasupra (sediului) administraţiei municipal”, a spus la rândul său un purtător de cuvânt al acestei administraţii.