Ministerul Securităţii Interne a declarat într-un comunicat sâmbătă că, potrivit noii măsuri avute în vedere, a fi beneficiar sau a primi ajutor social ar putea fi văzut ca un "factor negativ" pentru cei care doresc să devină rezidenţi permanenţi în SUA.
"Această propunere va institui o lege adoptată de Congres care are drept scop să încurajeze autonomia imigranţilor şi să protejeze resursele limitate, asigurând că aceştia nu vor deveni probabil o povară pentru contribuabilii americani", a declarat ministrul securităţii interne, Kirstjen Nielsen.
Anunţul marchează o nouă serie de măsuri luate de guvernul american împotriva imigraţiei. Donald Trump a făcut din înăsprirea legislaţiei privind imigraţia un punct forte al campaniei şi preşedinţiei sale, notează AFP.
Imigranţii candidaţi pentru cartea verde, un program care permite stabilirea în Statele Unite, trebuie să demonstreze deja că nu vor deveni o "povară publică" şi vor produce sumele pe care le-au primit deja din ajutoare sociale.
În plus, prin această nouă reglementare, o gamă largă de avantaje nonpecuniare ar putea descalifica candidaturile, precum bonurile de masă, ajutoarele pentru locuinţe şi, cu unele excepţii, Medicaid, asigurarea de sănătate pentru persoanele cele mai modeste.
Administraţia a estimat că această nouă regulă s-ar aplica în cazul a circa 382.200 de imigranţi care solicită în fiecare an statutul de rezident permanent în SUA.
Măsura ar afecta în principal imigranţii cu acte în regulă sau persoanele care doresc să intre în Statele Unite pe cale legală, deoarece imigranţii fără acte sunt deja neeligibili pentru majoritatea acestor ajutoare sociale.