Acest truc face ca prosoapele să fie mai atractive la vânzare, în magazine, dar dispare după primele spălari. Dacă vrei să îți păstrezi prosoapele moi și pufoase pentru mult timp, aceste tehnici corecte de îngrijire și spălare te vor ajuta.
Trucuri pentru a avea prosoape pufoase după fiecare spălare
Atunci când cumperi un set nou de prosoape, nu este recomandat să îl alegi în funcție de gradul de moliciune al acestora. Prosoapele sunt tratate în ultima etapă a procesului de producție, atunci când li se aplică un strat rezidual pe suprafață.
Din acest motiv, producătorii recomandă pe eticheta de îngrijire spălarea prosoapelor înainte de prima utilizare. Dacă folosești prosopul în timp ce stratul rezidual este prezent pe suprafață, acesta nu va absorbi umezeala la fel de eficient cum ar trebui.
De asemenea, prima spălare ta va ajuta să îndepărtezi și mirosul neplăcut al prosoapelor care au fost depozitate pentru o perioadă lungă de timp pe rafturile magazinelor.
Acesta este principalul motiv pentru care nu ar trebui să cumperi un prosop în funcție de cât este de pufos. Ia în considerare aspecte precum țesătura, designul și tipul de fibre din care este fabricat. Folosește aceste tactici de spălare a rufelor pentru a te bucura de prosoape pufoase pentru mai mult timp.
Nu umple mașina de spălat
Acest sfat este bun indiferent de lucrurile pe care vrei să le speli. Supraîncărcarea mașinii de spălat înseamnă mai puțin spațiu de mișcare pentru prosoapele sau hainele tale. De asemenea, acestea vor fi expuse la cantități mai mici de detergent și nu se vor curăța corespunzător.
Pentru a te asigura că prosoapele tale au suficient spațiu în mașină pentru a se spăla corect, poți folosi testul palmei. Dacă îți poți încadra mâna între marginea cuvei mașinii de spălat și prospoapele din interior, încărcarea este făcută corect.
Specialiștii recomandă ca atunci când speli prosoapele să alegi o încărcătură mai mică a mașinii. Prosoapele sunt grele și absorb mai multă apă decât hainele, așadar, ar trebui să umpli doar pe jumătate cuva mașinii. Acest lucru te va ajuta să minimizezi uzura mașinii de spălat din cauza greutății prosoapelor ude.
Nu exagera cu cantitatea de detergent de rufe
Pe lista de trucuri pentru a avea prosoape pufoase după fiecare spălare se află și recomandarea legată de cantitatea de detergent folosită. Mai mult nu înseamnă mai bine când vine vorba de detergentul de rufe.
Citește continuarea aici