Pe 14 iunie, Miriam, de 31 de ani, a fost lovită fulgerător de o trotinetă electrică în viteză condusă de două tinere. Ea se plimba pe o alee pietonală de-a lungul Senei alături de o prietenă. Accidentul s-a petrecut la puțin timp după miezul nopții. Din cauza rănilor foarte grave, a murit la două zile de la transportarea sa de urgență la spital. Miriam era italiancă, născută la Roma, avea 31 de ani, lucra ca ospătăriță și trăia de mai mulți ani la Paris.
Potrivit primelor informații, accidentul fatal ar fi fost produs de o trotinetă cu care se plimbau două tinere. Este vorba de două asistente cu vârste în jur de 25 de ani. După ce au lovit-o pe Miriam, cele două au fugit. În prezent au fost arestate. Acuzațiile aduse de Poliție sunt de omucidere, potrivit Le Parisien.
Autoritățile locale le-au cerut miercuri companiilor private care închiriază trotinete electrice în capitala Franței să limiteze viteza dispozitivelor și să nu permită parcarea lor în zonele rezervate pietonilor, potrivit BBC.
Viceprimarul Parisului, David Belliard, a anunțat că contractele pentru furnizorii de trotinete electrice de închiriat nu vor fi reînnoite anul viitor, dacă nu va exista o „îmbunătățire semnificativă a situației și dacă trotinetele nu își găsesc locul în spațiul public fără a provoca perturbări sau pericole suplimentare”. Belliard le-a cerut operatorilor să limiteze viteza la maximum 10 kilometri pe oră.
Trotinetele electrice au devenit în ultimii ani un mijloc de transport popular, mai ales datorită impactului lor scăzut asupra mediului.
În 2019, guvernul francez a introdus reguli pentru trotinetele electrice, după ce au avut loc sute de incidente, inclusiv câteva decese. Astfel că, în prezent, doar cei de peste 12 ani pot folosi trotinetele electrice, dar nu pe trotuar, iar o altă condiție fiind că doar o singură persoană poate folosi acest vehicul, și nu mai multe o dată.