Primele informaţii arată că patru vagoane ale unui tren de marfă destinat transportului de cereale, format din 35 de vagoane, au deraiat, vineri dimineaţă, în apropierea municipiului Orşova, iar două dintre vagoanele deraiate s-au răsturnat. În momentul producerii incidentului, trenul de marfă nu era încărcat cu cereale.
Circulaţia feroviară pe magistrala Timişoara - Bucureşti este blocată, două trenuri de persoane aşteptând în apropierea incidentului repunerea pe şine a vagoanelor deraiate, pentru a-şi putea continua drumul, scrie Ziua de Vest.
Astfel, este în aşteptare un tren care se deplasa pe ruta Orşova - Caransebeş şi un altul care circula între Bucureşti - Timişoara.
La faţa locului, s-au deplasat mai multe echpaje de pompieri pentru eliminarea pericolului izbucnirii unui incendiu, în zona respectivă alimentarea cu energie electrică fiind oprită intrucât vagoanele deraiate au rupt un stâlp de înaltă tensiune şi firele de electricitate.
Totodată, CFR a luat măsura transbordării pasagerilor blocaţi în cele două trenuri de persoane, în gările din Drobeta Turnu Severin şi, respectiv, Băile Herculane, aceştia urmănd să fie transportaţi cu autocare puse la dispoziţie de companie.
La faţa locului, angajaţii CFR vor decide modul în care vor repune pe şine vagoanele deraiate.