Doi tineri din Bistrița-Năsăud, bănuiți de omor și tâlhărie, fapte comise în Elveția, au fost identificați și prinși de polițiști, ca urmare a unui complex de măsuri, desfășurate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud. Aceștia au fost arestați preventiv pentru 30 de zile.
"Începând cu data de 4 iulie 2019, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din Bistrița-Năsăud, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, efectuează cercetări într-un dosar penal de omor și tâlhărie calificate, la cererea autorităților din Elveția. Trei cetățeni români sunt bănuiți de comiterea faptelor. Unul dintre aceștia a fost identificat și arestat preventiv de către autoritățile din Elveția, iar ceilalți doi au fost identificați și prinși de polițiștii din Bistrița-Năsăud. Este vorba despre o persoană de 23 de ani, din localitatea Figa și o persoană de 25 de ani, din Pinticu", au precizat reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Bistrița-Năsăud.
De asemenea, polițiștii au pus în aplicare 5 mandate de percheziție domiciliară, toate pe raza județului Bistrița-Năsăud și au ridicat mai multe obiecte și înscrisuri cu valoare probatorie, potrivit Realitatea de Bistrita.
Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, la data de 4 martie 2018, cei trei ar fi pătruns în locuința unui bărbat de 62 de ani, rezident în Elveția, de unde ar fi sustras 47.700 de CHF.
Întrucât bărbatul se afla în locuință, l-ar fi bătut și legat la gură cu o haină, fapte care ulterior au condus la decesul acestuia.