Potrivit Mediafax, purtătorul de cuvânt al IJP Timiș, Ancuța Morariu, a declarat că trei poliţişti şi un jandarm au fost reţinuţi pentru 24 de ore într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara. Aceştia sunt acuzaţi de vătămare corporală, purtare abuzivă cu consecinţe grave şi punere în primejdie a vieţii.
“Trei poliţişti din cadrul IPJ Timiş şi un jandarm au fost reţinuţi pentru 24 de ore într-un dosar instrumentat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara, cu sprijinul Poliţiei Romane. Întrucât împotriva celor trei poliţişti a fost pusă în mişcare acţiunea penală, aceştia au fost puşi la dispoziţia inspectoratului, conform LG 360/2002 privind Statutul Poliţistului”, a afirmat Ancuţa Morariu.
Cei trei poliţişti, precum şi jandarmul au fost reţinuţi după ce, în urmă cu două săptămâni, au bătut, împreună cu alţi trei jandarmi şi un poliţist, doi bărbaţi pe care i-au confundat cu infractori, în timpul unei operaţiuni. Celelalte persoane implicate în caz sunt cercetate în stare de libertate.
Sursa citată susține că incidentul a avut loc în localitatea Urseni, din județul Timiș, aflată în apopierea orașului Timișoara. Doi bărbaţi în vârstă de 34 de ani susţin că au fost opriţi în trafic, în timpul unei operaţiuni a poliţiştilor şi jandarmilor din Timiş de prindere a unui urmărit internaţional. Aceştia spun că s-a făcut o confuzie, ei fiind nevinovaţi. Astfel, după ce au fost reţinuţi, cei doi bărbaţi au fost bătuţi de către poliţişti şi jandarmi, ajungând la Spitalul Judeţean Timişoara în stare gravă, unde au fost operaţi.
Bărbatul căutat de poliţişti a fost prins câteva ore mai târziu de la producerea incidentului la Salonta, judeţul Bihor. Pe numele bărbatului, Tribunalul Timiş a emis un mandat de arestare preventivă în lipsă pentru comiterea infracţiunilor de comiterea unui grup infracţional organizat, furt calificat, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj.