Primarul Eric Adams a declarat la un briefing de presă că un suspect este "în arest". "Nu mai căutăm un altul", a adăugat el.
Nu a fost prezentat niciun motiv în acest moment, dar presupusul făptaş este un bărbat fără adăpost în vârstă de 51 de ani, cunoscut deja pentru opt arestări, a declarat un oficial de poliţie, Joe Kenny.
"Acesta este încă un exemplu clar al eşecului sistemului de justiţie penală şi al sistemului de sănătate mintală din New York", a spus primarul democrat, care a avut probleme politice de la punerea sa sub acuzare de către justiţia federală într-un caz de corupţie la sfârşitul lunii septembrie.
Cele trei atacuri au avut loc în două ore şi jumătate pe străzile 19, 30 şi 42 din Manhattan, foarte aproape de sediul ONU în cazul ultimului atac.
Prima victimă, un muncitor în construcţii în vârstă de 36 de ani, a fost înjunghiat în abdomen în faţa şantierului unde lucra, bărbatul neputând fi salvat, a spus Kenny.
Al doilea atac a fost asupra unui bărbat de 68 de ani care pescuia în East River şi care nu a supravieţuit. O a treia victimă, o femeie de 36 de ani, a fost grav rănită. Suspectul a fost apoi văzut de martori după un furt şi a putut fi arestat.
"Acest bărbat a fost reţinut, au fost găsite două cuţite lungi acoperite de sânge, iar hainele sale erau, de asemenea, acoperite de sânge", a explicat ofiţerul de poliţie.