„Astăzi a debutat activitatea în cele cinci noi centre, cu 22 puncte de vaccinare, deschise în municipiul București, dedicate în primă fază vaccinului AstraZeneca.
Atât programările cât și activitatea de vaccinare propriu-zisă funcționează foarte bine!
Am fost încântat să constat că persoanele întâlnite în zonele pre și post vaccinare erau mulțumite de serviciile medicale și de condițiile oferite!
Mulțumesc cadrelor medicale pentru dedicare și implicare!
Pentru municipiul București, cele 22 noi puncte de vaccinare vor funcționa în următoarele locații:
- Circul Metropolitan București - Aleea Circului , nr. 15, sector 2 – 7 puncte de vaccinare;
- Centrul Medical Veridia, Strada Matei Basarab, nr. 45, sector 2 – 3 puncte de vaccinare;
- Grand Arena Mall, Bdul Metalurgiei, nr. 12-18 – sector 4 – 6 puncte de vaccinare;
- Centrul multifuncțional Sf. Andrei, Liberty Mall - etaj 1, strada Progresului, nr. 151-171, sector 5 – 4 puncte de vaccinare;
- Institutul de Endocrinologie C.I. Parhon- Bulevardul Aviatorilor, nr.34-36 - 2 puncte de vaccinare”, a transmis prefectul Capitalei.