Fostul manager de la ”Matei Balș” Adrian Streinu-Cercel a declarat că spitalul a cumpărat pături pentru pacienți.
”E greu să pui degetul pe o persoană. Ce s-a întâmplat la Balș era previzibil că se va întâmpla atâta timp cât nu se respectă normele. Acum câteva săptămâni, domnul Cercel ne spunea că, deși nu au căldură, au cumpărat pături ca să le dea pacienților.
Cât timp nu vom descentraliza sistemul de sănătate, să fie autonom, să nu mai depindă de primării și guvern, medicii să fie angajați pe baza prestației, cât timp păstrăm sistemul sovietic, se vor întâmpla astfel de lucruri.”, a declarat Traian Băsescu.
Există suspiciuni că incendiul ar fi pornit fie de la o aerotermă, de la suprasolicitarea prizelor cu aceste aparate de generat căldură.
În ziua tragediei, vineri, primarul general, Nicușor Dan, a declarat că Termoenergetica l-a informat de faptul că la spitalul M. Balș a fost căldură. "Ca să fie foarte clar: am discutat atât cu Termoenergetica, cât și cu call center-ul din primărie care primește apelurile privind situația încălzirii și în ultima săptămână, inclusiv noaptea asta, nu au existat probleme de căldură la Matei Balș și nici la blocurile din jur", a spus edilul la începutul ședinței CGMB.
În noaptea tragediei, la Spitalul ”Matei Balș” nu au fost probleme cu furnizarea agentului termic, în punctul termic temperatura pentru încălzire fiind de 43 de grade, iar pentru apă caldă de 50 de grade, a declarat pentru HotNews.ro și Adrian Gîtlan, director general adjunct la Termoenergetica, furnizorul de căldură. Acesta spune că la 43 de grade în calorifere, temperatura în saloane, în funcție de clădire, este undeva la 22-23 de grade.
Tot vineri, în cadrul emisiunii ”Culisele statului paralel”, prezentată de Anca Alexandrescu la Realitatea Plus, moderatorul și invitații au explicat că cele 43 de grade la plecarea din punctul termic se traduc în maximum 17 grade în calorifere, potrivit Realitatea din PSD.