„Avem primar general! (...)
PMP față de nivelul extraordinar de polarizare pe care l-a realizat electoratul nu poate sa fie decat multumit. Am realizat practic scorul de la europarlamentare, ne-am fi dorit mai mult, dar suntem multumiti ca nu am ajuns ca partidul lui Tăriceanu. (...) Dintre partidele mici, suntem cel mai mare partid.
Este un semn bun , PMP a reusit sa se consolideze ca partid care sa treaca pragul, nu stiu daca va ramane la 7,2%.
Vreau sa-l felicit pe Nicusor Dan, este noul primar general al Capitalei. Am vazut ca doamna Firea spera sa se schimbe numaratoarea dimineata. Aici nu e ca la mine cu Geoană. (...) Doamnă, mergeți acasă, la copii.
Dumnezeu le-a asezat pe toate ca sa fim toti multumiti, si Nicusor, si PMP, s-a dovedit ca socoteala noastra a fost corecta.
Sper ca totusi Nicusor Dan nu va intra în primărie pana nu retrage toate cele 40 de procese impotriva Capitalei. Va face scurtă la mână cu cererile de renunțare, dar trebuie să facă acest lucru.
Eu sper că Orban va internaliza că are doar 17% la Consiliul General. (...)
Orban abia mâine dimineață o să-și dea seama de rezultatul alegerilor, că este doar al treilea în București. Să zică bogdaproste că a luat Blaga PDL-ul și i l-a dus acolo, că altfel era el în locul nostru și noi în locul lor.
Dragii mei, eu mă duc să-mi fac valiza, că am serviciu și mă duc la Bruxelles, acolo este nevoie de părerea mea prețioasă”, a încheiat Traian Băsescu prima declarație după terminarea procesului de vot de la alegerile locale.
Potrivit EXIT POLL-ului CURS- Avangarde prezentat de Realitatea PLUS și Realitatea.net pentru Primăria Municipiului București, Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa PNL-USR-PLUS, este cotat cu 47,8%, Gabriela Firea (PSD) - 38,2% și Traian Băsescu (PMP) - 9,4%.