Cum s-a întâmplat tragedia
„Bărbatul efectua reparații la autoturismul său personal, când, accidental, acesta s-a prăbușit peste el,” au declarat oficialii. Soția victimei, o femeie de 46 de ani, care era acasă în momentul incidentului, a sunat imediat la 112 pentru ajutor.
La fața locului au sosit echipaje medicale care au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, bărbatul a fost declarat decedat.
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au început cercetările și au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, pentru a stabili exact circumstanțele acestui incident tragic.