Potrivit Poliţiei Cluj, femeia traversa DN 1F pe o trecere de pietoni, când a fost surprinsă şi accidentată de un şofer care nu a acordat prioritate.
„Un conducător auto, din Zalău, în timp ce conducea autovehiculul pe DN1F E81, dinspre municipiul Zalău către municipiul Cluj-Napoca, în Nădăşel, a suprins şi accidentat mortal un pieton care traversa drumul naţional pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Cluj.
Şoferul, în vârstă de 25 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.