„Poliţiştii au fost sesizaţi în jurul orei 17.15 pentru a interveni la un eveniment rutier produs pe DJ 107M, km 25+500 m, în comuna Băişoara. Din primele informaţii coliziunea laterală s-a produs între două autovehicule, respectiv un autoturism, condus de un bărbat de 22 de ani, din comuna Viişoara, din direcţia Iara spre Băişoara, şi o autoutilitară, condusă de un bărbat de 39 de ani, din comuna Gilău, care s-ar fi angajat în depăşirea autoturismului.
În urma impactului, autoutilitara a părăsit partea carosabilă, iar evenimentul s-a soldat, din nefericire, cu decesul conducătorului auto de 39 de ani”, informează IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.