Soldaţii care au murit evaluau riscurile de alunecări de teren din zonă.
De două săptămâni, regiunile din centrul țării se confruntă cu ploi abundente, iar trei furtuni au lovit zona costieră din centrul Vietnamului.
Cel puţin 90 de persoane au murit din cauza fenomenelor meteo extreme, iar 34 sunt căutate în continuare de echipele de salvare. În urma ploilor torențiale, aproximativ 20.000 de case, 300 de școli și 170 de kilometri de drumuri au fost inundate.
Săptămâna trecută, 13 membri ai echipelor de salvare au fost îngropaţi de o alunecare de teren în timp ce încercau să ajungă la 30 de persoane blocate în urma unei alte alunecări de teren, produse în apropierea unei hidrocentrale, amintește Agerpres.