Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Gorj, Florin Chisim, pompierii au fost solicitaţi să intervină la o garsonieră de pe strada 22 Decembrie din oraşul Rovinari, pentru salvarea a trei persoane, posibil intoxicate cu gaze.
„Primii sosiţi la faţa locului au fost pompierii din cadrul SVSU Rovinari care au constatat că în interiorul garsonierei se aflau trei persoane (un bărbat în vârstă de 39 de ani, o femeie în vârstă de 32 de ani şi o fetiţă în vârstă de 12 ani) care erau în stare de inconştienţă”, a spus Chisim.
Fetiţa în vârstă de 12 ani a fost preluată de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Gorj şi transportată la Spitalul din Rovinari, unde medicii au declarat decesul.
Sursa: mediafax.ro