Potrivit Poliției Botoșani, accidentul a fost produs de un tânăr de 20 de ani, care a acroșat cu mașina, înmatriculată în Marea Britanie, o femeie de 75 de ani și o adolescentă de 15 ani, care circulau pe partea dreaptă a drumului comunal, scrie Agerpres.
Ambele victime au fost aruncate în șanțul betonat de pe marginea drumului, femeia de 75 de ani murind la scurt timp după accident.
Tânărul, care are permis de un an, a accelerat după ce a lovit victimele și s-a oprit într-un gard de pe partea stângă a drumului.
Potrivit polițiștilor de circulație aflați la fața locului, șoferul ar fi prins o porțiune de gheață de pe marginea drumului și, pe fondul vitezei și lipsei de experiență, a pierdut controlul asupra volanului, intrând în pietoni.