Un bărbat de 27 de ani din Oradea, care şi-a agresat partenera, a fugit de poliţişti și a provocat un accident rutier cu patru maşini intrând pe contrasens. Ulterior s-a aruncat în Crişul Repede.
Tânărul a fost găsit de pompierii scafandri, însă nu a mai putut fi salvat, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bihor, Camelia Roşca.
Foto: ebihoreanul.ro
"În jurul orei 15,55, pompierii au extras victima din apă. Echipajele de pompieri au fost sprijinite de reprezentanţii Asociaţiei HECATE (între ISU Bihor şi Asociaţia Hecate existând un protocol de colaborare), care cu ajutorul dronelor au reuşit să localizeze victima, la circa un kilometru distanţă de locul în care bărbatul a fost văzut dispărând în apele Crişului", a declarat reprezentantul ISU Bihor, potivit agerpres.ro.
Bărbatul a fost predat echipajelor medicale, care au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare. Din nefericire, victima nu a mai putut fi salvată, medicul declarând decesul acesteia.
În după-amiaza acestei zilei, tânărul şi-a agresat partenera, a fugit de poliţişti, a provocat un accident rutier în care a lovit patru maşini intrând pe contrasens, după care s-a aruncat în Crişul Repede.
Foto: ebihoreanul.ro
Mai multe echipaje de poliţie şi pompieri s-au aflat pe malul Crişului Repede, în zona străzii Dragoş Vodă, pentru a stabili ce s-a întâmplat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Bihor, Camelia Roşca, pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea acţionează cu două bărci şi accesoriile specifice din dotare, pentru căutarea bărbatului dispărut în apele Crişului Repede. La faţa locului a fost mobilizat şi echipajul de scafandri al Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, Alina Fărcuţa, a precizat că IPJ Bihor a fost sesizat prin SNUAU 112, vineri, la ora 13.11, de un trecător care a văzut pe strada Iza din municipiul Oradea cum un bărbat tocmai a agresat o femeie.
Poliţiştii bihoreni s-au deplasat cu operativitate la faţa locului şi au identificat-o pe femeia care fusese agresată. La vederea echipajelor de poliţie, bărbatul bănuit de agresiunea concubinei sale a părăsit locul faptei la volanul unui autoturism, refuzând să oprească la semnalele regulamentare ale poliţiştilor.
"Acesta şi-a continuat deplasarea până pe podul Constantin Prezan, unde a pătruns şi a circulat pe contrasens, intrând în coliziune cu patru autoturisme. În urma evenimentului rutier, o persoană a fost transportată la spital pentru investigaţii medicale. După producerea evenimentului rutier, bărbatul a părăsit vehiculul pe pod şi a intrat în apele râului Crişul Repede, unde se află şi în prezent," a precizat Alina Fărcuţa.
Poliția urmează să facă cercetările pentru soluţionarea situaţiei şi luarea măsurilor legale în cauză.