După ce a produs accidentul, băiatul a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat într-un gard.
"Din primele cercetări efectuate, poliţiştii au constatat că un minor de 15 ani ar fi condus un autoturism pe strada Bazinului de Apă către DN72A (...), moment în care ar fi acroşat şi accidentat un pieton, de 19 ani, din comuna Malu cu Flori. Ulterior, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-ar fi izbit de gardul unui imobil. Din verificările efectuate, poliţiştii au constatat că autoturismul ar fi fost sustras de pe strada Bazinului de Apă şi ar aparţine unei femei de 38 de ani", precizează IPJ Dâmboviţa.
Pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale, fără a rămâne internat.
În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi furt în scop de folosinţă, potrivit Agerpres.