Accidentul rutier a avut loc, marţi, pe centura oraşului Timişoara. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Timiş, o tânără în vârstă de 22 de ani, care conducea o maşină pe centură, din direcţia Dumbrăviţa spre Calea Aradului, a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure, fiind surprinsă şi accidentată de un alt autoturism care s-a angajat într-o depăşire regulamentară.
În urma impactului, ambele maşini au părăsit partea carosabilă şi s-au răsturnat. Tânăra de 22 de ani, precum şi un bărbat de aproximativ 50 de ani, aflat în maşina care a provocat accidentul, au murit pe loc, iar alte patru persoane aflate în celălalt autoturism au fost rănite, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
“La faţa locului s-au deplasat trei autospeciale din cadrul celor două detaşamente de pompieri din Timişoara, două ambulanţe SMURD, două ambulanţe SAJ, 17 subofiţeri şi un ofiţer”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Timiş.
Traficul rutier a fost blocat câteva zeci de minute în zona producerii accidentului rutier, iar la ora transmiterii acestei ştiri, este restricţionat.