Cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva zeci au fost rănite în incendiul declanşat miercuri la un puţ de petrol ilegal din vestul Indoneziei, au anunţat autorităţile acestei ţări din Asia de Sud-Est, relatează Agerpres.
O scurgere de petrol a provocat un incendiu uriaş în plină noapte, în jurul orelor 01.30 (marţi, 18.30 GMT), distrugând cel puţin trei case, în timp ce pompierii continuau să lupte cu flăcările în cursul dimineţii.
"Focul este în continuare activ şi încă nu a fost stăpânit", a declarat şeful subdistrictului Ranto Peureulak, Saiful, care nu are nume de familie ca numeroşi indonezieni.
Cel puţin 10 persoane au murit în incendiu şi bilanţul se poate agrava, zeci de persoane fiind rănite.