Potrivit Brigăzii Rutiere, traficul va fi restricţionat între orele 17,00 - 22,30, pe traseul Bd. Mircea Vodă - Bd. Unirii - Piaţa Alba Iulia (fără afectarea traficului rutier din rond) şi retur - pe Bd. Unirii, până în dreptul podului Şerban Vodă (fără afectarea traficului rutier din intersecţia Bd. I.C. Brătianu - Bd. Unirii) - Bd. Unirii - Bd. Mircea Vodă - parcarea Bibliotecii Naţionale şi pe arterele care acced în acesta.
Poliţiştii rutieri au stabilit ca rute ocolitoare:
* Calea 13 Septembrie - Bd. Tudor Vladimirescu - Piaţa George Coşbuc - Str. Regina Maria - Splaiul Unirii;
* Calea 13 Septembrie - Bd. Libertăţii - Bd. Naţiunile Unite - Splaiul Independenţei - Bd. Corneliu Coposu;
* Bd. Basarabia - Calea Călăraşilor - Bd. Corneliu Coposu - Splaiul Independenţei
* Bd. Basarabia - Bd. Decebal - Piaţa Alba Iulia - Bd. Burebista - Calea Dudeşti - Bd. Mărăşeşti.
Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate traversării, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.â
Sursa: agerpres.ro