Potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, acesta a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate şi, deoarece manifesta un comportament agitat, a fost testat cu aparatul DrugTest, care a indicat o valoare pozitivă la substanţe susceptibile de a avea efect psihoactiv în organism.
Tânărul era pasager dreapta faţă într-un autoturism.Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova informează că evenimentul s-a petrecut la kilometrul 64+500 metri.
Un tânăr în vârstă de 22 ani, pasager dreapta faţă într-un autoturism, s-ar fi aruncat din maşina în care se afla, din motive necunoscute.
Acesta este asistat medical la faţa locului.
Conducătorul autoturismului, în vârstă de 21 de ani, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului de mers Ploieşti - Braşov pentru efectuarea cercetării la faţa locului.