Traficul feroviar se va desfăşura în condiţii speciale, în următoarele două zile, prin reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor ca urmare a avertizărilor meteorologice de caniculă şi temperaturi ridicate, de 40 de grade Celsius, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” S.A.
„Reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor, în medie cu 20 – 30 km/h faţă de viteza normală, pe raza judeţelor aflate sub incidenţa noilor avertizărilor meteo de temperaturi deosebit de ridicate, de 40 de grade Celsius la umbră, este principala măsură de siguranţă aplicată de toate administraţiile feroviare pe reţelele de căi ferate, în astfel de situaţii extreme. Precizăm faptul că măsura de reducere a vitezei de circulaţie va fi menţinută până joi, 15 august, zilnic în intervalele orare în care temperatura la nivelul şinei va atinge pragul de 50 de grade Celsius, evoluţia temperaturilor la nivelul solului fiind permanent verificată de către personalul feroviar al sucursalelor regionale de cale ferată care administrează reţeaua feroviară”, se arată într-un comunicat al companiei feroviare.
Personalul de specialitate din cadrul regionalelor de cale ferată va efectua revizii suplimentare
Potrivit sursei citate, personalul de specialitate din cadrul regionalelor de cale ferată va efectua inclusiv revizii suplimentare pe reţea pentru verificarea tehnică a liniilor de cale ferată şi înregistrarea în mod constant a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, operaţiuni necesare pentru adaptarea în condiţii de siguranţă a traficului.