Există şi alte simptome ale deochiului - lipsa de putere, ţiuitul în urechi dublat de temperatură, starea de vomă etc. Antidotul stă în rugăciune sau descântec. În caz contrar, de este om sau animal, se îmbolnăveşte şi moare; de este pământ, se crapă; de este sticlă, plesneşte.
(...) Cu siguranţă, ştiţi despre metodele populare de apărare împotriva deochiului cum ar fi să porţi cu tine o aţă roşie, un căţel de usturoi, o crenguţă de busuioc, un obiect din aur, lenjeria intimă pe dos etc. De aceea am vrut să ştiu şi altfel de păreri. Curios este că niciunul dintre cei intervievaţi nu a negat existenţa deochiului. Primul a fost terapeutul Nicu Ghergu: „În momentele în care simţi că ţi s-a furat energie, este bine să-ţi aminteşti un moment fericit din viaţa ta. Dacă poţi intra în acea amintire şi retrăi momentele de bucurie, în acel moment te poţi umple de energie şi toate simptome dispar”. Al doilea vizitat a fost Dumitru Branc, care, în loc de explicaţii, mi-a permis să asist la o vindecare de acest gen. O să redau discuţia dintre terapeut şi pacientă: „Virginia, ce vrei să fac pentru tine?” „Problema de care vreau să scap şi care îmi otrăveşte viaţa este deochiul. Nu este zi să nu mă deochi! Numai când nu ies afară din casă nu mi se întâmplă. Şi asta în fiecare zi, de 20 de ani!”. Mă aşteptam ca Mitruţ să o atingă în vreun fel. Dar nu. Stăteau fiecare pe câte un scaun, la distanţă de 1,5 metri. Terapeutul a început să spună nişte rugăciuni şi, deodată, l-a apucat un căscat aşa de puternic, iar faţa i se albise ca varul, încât ne-a fost frică să nu păţească ceva. Ba chiar chipul pacientei avea o expresie de regret că-i provoacă o astfel de suferinţă. Când s-a terminat totul, Mitruţ a zâmbit ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic şi a adăugat: „De azi înainte, n-o să te mai deochi niciodată!”.