1. Toţi rechinii mănâncă oameni
Conform rapoartelor prezentate de World Wildlife Fund (WWF), majoritatea rechinilor se hrănesc cu peşti sau nevertebrate, precum calamarul. Atacurile rechinilor sunt în general accidentale, din cauza vizibilităţii reduse din apă. De aceea, sunt mult mai multe cazuri de rechini care au muşcat oameni decât rechini care au omorât oameni, scrie Descoperă.
În mare parte, sunt 30 de atacuri de rechin anual, însă între cinci şi zece dintre cazuri sunt fatale. De fapt, automatele omoară mai mulţi oameni anual, conform U.S Consumer Product Safety Commission. Între 1978 şi 1995, au fost declarate peste 37 de cazuri, în care un automat a provocat moartea unui om.
Cercetătorul Daniel Bucher, de la Universitatea Southern Cross, a sugerat că rechinii nu pot consuma carne umană.
2. Rechinii nu sunt inteligenţi
De fapt, rechinii sunt cele mai inteligente creaturi din ocean, mulţumită celor 400 de ani de evoluţie. Consideraţi anterior fără prea multă gândire, noile studii au demonstrat că, rechinii pot dezvolta comportamente sociale complexe. De exemplu un studiu din 1996 a dezvăluit faptul că, rechinii afişează peste 29 de comportamente când se simt ameninţaţi, de asemenea unii rechini pot comunica între ei prin limbajul trupului.
3. Toţi rechinii sunt uriaşi şi înfricoşători cu dinţi ascuţiţi
Nu toţi rechinii arată precum faimosul prădător din filmul ,,Jaws'' din 1975. Există peste 450 de specii de rechini, de toate formele şi mărimile. Rechinul mic de apă adâncă măsoară doar 20 de centimetri lungime, în timp ce rechinul alb poate ajunge la peste 12 metri lungime. Rechinul pelerin este al doilea cel mai mare peşte din ocean, însă se hrăneşte doar cu plancton.
Muşcătura rechinului alb, însă, poate fi fatală, acesta având peste 300 de dinţi ascuţiţi.
4. Dacă eşti muşcat de un rechin, ar trebui să-l loveşti în nas
Cercetătorul Davis Shiffman, de la University of Miami's Abess Center for Ecosystem Science and Policy a afirmat că lovitul în nas nu funţionează atunci când eşti sub apă, cea mai bună varantă ar fi să îl loveşti în ochi. Rechinii au un fel de pleoapă protectoare care îi protejează de calcavura prăzii, dar nu îi poate proteja şi de degetele oamenilor.
5. Nimic nu-i poate mânâncă pe rechini
Deşi rechinii mari, precum marele rechin alb, nu au de ce să-şi facă griji, rechinii de dimensiuni reduse pot fi predispuşi pericolului. Câteva specii de mamifere marine, precum balenele ucigaşe vânează şi manâncă rechini.
În realitate, cea mai mare ameninţare a rechinilor sunt oamenii, aripioarele de rechin sunt excesiv utilizate în gastronomie sau medicină, peste 100 de rechini fiind ucişi anual.