Unele produse fabricate special pentru a fi folosite în baie nu ar trebui să fie, în mod paradoxal, depozitate în baie. Iată de ce.
Medicamentele
Nu îți păstra niciodată medicamentele în dulapul cu medicamente! Da, știm că sună ironic, dar dulapul din baie nu e cel mai bun loc pentru a le depozita și nu spunem asta doar pentru a fi ironici. Medicamentele și vitaminele trebuie păstrate la o temperatură a camerei între 20 și 22 de grade Celsius. Păstrarea lor într-o încăpere plină de umiditate, cum ar fi baia, le poate deteriora funcționalitatea, sau le poate strica înainte să ajungă la data de expirare, potrivit Bibliotecii Naționale de Medicină din SUA.
Prosoapele
Băile sunt terenul perfect de reproducere a mucegaiului, iar prosoapele sunt extrem de sensibile la bacteriile care pot apărea în urma umidității excesive dintr-o încăpere. Este în regulă să ții un prosop agățat în baie, atâta timp cât îl schimbi o dată pe săptămână. Pornirea unui ventilator de evacuare poate ajuta la uscarea mai rapidă a camerei și a prosopului umed, dar niciodată să nu depozitezi un teanc de prosoape în baie dacă vrei ca acestea să rămână curate și proaspete atunci când le folosești.
Halatul de baie
Mai avem un sfat care poate părea ciudat, dar care este cât se poate de real: ține halatele departe de baie! La fel ca și prosoapele, halatele umede ar putea găzdui bacterii, iar umiditatea le poate da un miros de mucegai. Lasă-le să se usuce natural, la aer, sau pe un uscător după ce îl folosești în loc să le pui pe un cârlig în baie.
Cărțile
Înțelegem că poate fi plăcut să ai la dispoziție un material de lectură în timp ce stai liniștit/ă pe vasul de toaletă, sau te relaxezi în cadă, dar nu e cea mai bună idee să lași cărțile în baie după ce termini sesiunea de lectură. Motivul? Dacă revistele sau cărțile sunt păstrate în baie vor absorbi umezeala, lăsându-le cu pagini încrețite și cu o legătură care se deteriorează în timp. Așa că, după ce termini de citit cele 10 pagini propuse pe ziua de azi, pune cartea într-un loc ferit de umiditate.
Periuța de dinți
Da, toate zvonurile pe care le-ai auzit sunt adevărate. Un studiu realizat în 2012 la Universitatea Manchester din Anglia demonstrează că periuța ta de dinți poate găzdui peste 10 milioane de bacterii, iar o parte dintre acestea provin din materiile fecale care sunt împrăștiate prin cameră de fiecare dată când tragi apa la toaletă. Pentru a-ți păstra periuța cât mai ferită de germeni, clătește-o și pune-o într-un loc aerisit după fiecare utilizare și, dacă totuși alegi să o depozitezi în baie, închide capacul toaletei înainte de a trage apa; bineînțeles evită să depozitezi periuța de dinți aproape de vasul de toaletă.
Machiajele
Dacă îți lași produsele de machiaj și cosmeticele în baie le expui la multă căldură și umiditate, lucru care este de evitat pentru că permite mucegaiului și altor bacterii să se răspândească și să strice produsele mult mai repede. Și, la fel ca periuțele de dinți, pensulele de machiaj sunt, de asemenea, expuse la contaminarea cu materii fecale din apa pulverizată din toaletă și bănuim că nu vrei să îți atingi așa ceva de față.
Parfumurile
Căldura și parfumul pur și simplu nu se potrivesc. Experții de la parfum.org spun că fluctuațiile de temperatură (de genul celor care pot apărea atunci când faci dușuri fierbinți) pot distruge integritatea moleculară a parfumului și astfel durata și intensitatea mirosului va scădea.
Ojă de unghii
Cele mai multe lacuri de unghii au durată de viață de aproximativ doi ani, dar dacă lași aceste sticluțe în baie, lacul se poate îngroșa sau chiar usca total într-un timp foarte scurt. Și de această dată, vinovate sunt căldura și umezeala din aer.
Lamele de ras
Știm că îți dorești să păstrezi aparatul de ras în apropierea cabinei de duș, dar trebuie să știi că lamele de rezervă ar trebui să le depozitezi într-o altă încăpere, nu în baie. În caz contrar, umiditatea le poate ruginii sau le poate opaciza înainte chiar de a începe să le folosești, potrivit site-ului Good Housekeeping. Uscarea aparatelor de ras după fiecare bărbierit sau epilat poate ajuta la menținerea lor mai eficientă mai mult timp.
Electronice nerezistente la apă
Ne place să cântăm la duș la fel de mult ca oricui, dar umiditatea poate provoca daune serioase telefonului tău. Dacă ești genul de persoană care nu poate nicicum să facă un duș fără să asculte muzică, sau ai nevoie de știrile de dimineață în timp ce faci dușul zilnic de dinaintea jobului, atunci cel mai bine ar fi să investești într-un radio de duș (da, încă mai există) sau într-o boxă rezistentă la apă.
Chiar dacă baia ar trebui, în teorie, să fie cea mai curată încăpere a unei case, să știi că nu este chiar așa. Oricât de obsedat de curățeniei ar fi oricine și oricât de des te ocupi de curățenie, ținem să te anunțăm că umiditatea sporită din această încăpere îți vor da planurile peste cap. Important este să ai grijă de lucrurile pe care le depozitezi acolo și să continui să te simți bine de fiecare dată când ai grijă de corpul tău atunci când faci duș sau îți aplici pe față crema care face minuni.