Anchetatorii au confiscat aproximativ cinci tone de petarde, atât din locuința bărbatului, în Capitală, cât și dintr-un depozit din Ilfov, unde acesta ținea restul proiectilelor.Din acnhetă s-a astabilit că obiectele pritotehnice ajungeau în țară prin diverși intermediari iar bărbatul le vindea mai departe pe piața internă.
”În această dimineață, 16 decembrie 2022, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară în București și județul Ilfov, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept.
Persoana vizată de anchetă urmează a fi condusă la audieri, cercetările fiind continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române”, a transmis Poliția Capitalei.