"Ministerul Justiţiei a elaborat proiectul de lege pentru modificare, în sensul punerii de acord cu deciziile CCR, cu directivele europene, mă refer la Codul Penal şi Codul de procedură penală, strict propunerea noastră viza transpunerea directivei. Modificările au survenit la comisia specială, dânşii să vă răspundă. Vă pot spune cu convingere că în controlul de constituţionalitate se va vedea dacă modificările adoptate corespund exigenţelor constituţionale. Să ne amintim că oportunitatea unei reglementări aparţine legiutorului, iar constituţionalitatea este o obligaţie generală", a declarat Tudorel Toader, la ministerul Justiţiei, conform mediafax.ro.
Judecătorii Curţii Constituţionale vor dezbate pe 17 septembrie sesizările făcute de PNL, USR, PMP şi ICCJ împotriva modificărilor aduse Codului penal.