"Dacă are grad de parchet de tribunal, cu siguranţă trebuie să plece", a afirmat Toader, la un post TV.
Pe 11 iulie, procurorul general, Augustin Lazăr, a decis delegarea Laurei Codruţa Kovesi în funcţia de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi CSM a decis că fosta şefă DNA trebuie să îşi continuie activitatea la DIICOT Sibiu.
"Domnul Lazăr poate spune că este o valorificare a experienţei pe care a dobândit-o în conducerea parchetelor", a mai precizat Toader.
Toader l-a ironizat şi pe procurorul general Augustin Lazăr, tot pe tema ordonanţei de urgenţă pe legile justiției.
"Nu am știut că procurorul general mi-a dat sfaturi azi-noapte ce să fac eu dimineața asta," a declarat Toader.
"Sâmbătă și duminică am fost la Iași, am ținut cursuri, în felul acesta nu am stat sub presiune, cu comentarii, atitudini pro sau contra, mi-am văzut de treburile mele. OUG nu e opera mea, este emisă de Guvern, eu ca ministru cred că este o OUG necesară corerentă, tehnică, bună. Nu aș spune că există o presiune externă, poate nici presiune internă, sigur că există gesturi de nemulțumire", a încheiat Toader.