Alerta s-a dat în urmă cu trei zile, după ce o tânără cu faşa plină de lovituri a intrat într-un bar şi a cerut disperată un telefon pentru a suna la 112.
Tânăra a reclamat că a fost sechestrată într-un apartament şi a fost obligată să se prostitueze de către trei bărbaţi, scrie www.pressalert.ro.
Poliţiştii de la crimă organizată au dematat imediat o anchetă şi au reuşit să identifice cei trei indivizi.
În timpul anchetei a reieșit faptul că aceștia își racolau victimele prin intermediul Facebook-ului și le „vrăjeau” pe tinere să se culce cu ei. În momentul încare ajungeau în apartament, fetele erau sechestrate, bătute și li se cerea să se culce cu clienți racolați prin intermediul anunțurilor. Pentru a se asigura că victimele nu vor cere ajutorul clienților, cel puțin unul dintre membrii grupării rămânea ascuns în bucătăria apartamentului. Prețul pentru o partidă de sex era de aproximativ 50 de euro, iar fiecare fată dintre cele trei exploatate până să intervină oamenii legii era obligată să aibă cel puțin cinci – șase clienți pe zi.