Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă în ţară, sâmbătă seara, cu un avion special, de către o delegaţie a Patriarhiei Române, condusă de episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul, conform Agerpres.
"Lumina Sfântă de la Ierusalim îl reprezintă pe Mântuitorul Hristos, care a spus despre sine însuşi 'Eu sunt Lumina Lumii!'. Cel ce-mi urmează nu va umbla întru-ntuneric, ci va avea Lumina Vieţii", a spus PS Timotei.
Arhiepiscopul a menţionat că Lumina de la Sfântul Mormânt "ne aduce aminte nouă de lumina credinţei, de lumina faptelor bune, de lumina pe care o primim ascultând şi, mai ales, împlinind cuvintele lui Iisus Hristos".
"Lumina aceasta ne vorbeşte însă despre Lumina cea Neînserată a Împărăţiei lui Dumnezeu. Această Lumină va fi oferită tuturor celor care îl iubesc pe Domnul, adică Fiilor Luminii. Fiii Luminii sunt cei care împlinesc cuvântul lui Dumnezeu, cei care-şi iubesc aproapele, cei care reuşesc să-şi ierte aproapele, cei care iubesc Biserica şi, în general, cei care fac faptele Luminii. Iar Fiii Întunericului vor fi izgoniţi afară, adică într-un loc în care nu vor avea comuniune cu Dumnezeu", a explicat ierarhul.
El a mai spus că la Ierusalim au fost prezenţi foarte mulţi români.
"Vă mărturisim tuturor că la Ierusalim au fost prezenţi foarte mulţi români, veniţi nu doar din ţară, din locuri diferite ale României, ci şi din diaspora, foarte mulţi veniţi din întreaga Europă şi chiar de dincolo de Ocean, aşa cum s-au adunat altădată la Ierusalim dintre toate neamurile, bucurându-se atunci de Pogorârea Duhului Sfânt. Noi ne bucurăm de Ziua Învierii şi de o permanentă pogorâre a harului Duhului Sfânt peste toţi cei care îl iubesc pe Domnul", a mai spus PS Timotei Prahoveanul.