Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Timiş, Mirela Drăghicioiu, a declarat că pe malul râului Bega din Timişoara a fost descoperit, marţi, trupul neînsufleţit al unui tânăr, acesta fiind observat de trecători care au sunat la numărul de urgenţe 112, scrie Mediafax.
Poliţiştii au constatat că tânărul, în vârstă de aproximativ 25-30 de ani, avea legat în jurul gâtului un colier din plastic, însă pe trup nu existau urme de violenţă.
Trupul tânărului a fost preluat de medicii legişti, care urmează să facă necropsia.
Drăghicioiu a adăugat că poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentu ucidere din culpă.