„Degetele vorbesc. De cele mai multe ori, reflectă primele starea generală de sănătate a unei persoane. Astăzi, cu atâtea analize, RMN, CT(computer tomgraf), ecografii, foarte puțini medici se mai uită la degete”, a declarat dr. Michael Nirenberg, medic podiatru (specializat în tratamentul gleznelor și picioarelor).
Bărbații care au degetul arătător mai lung sau mai scurt decât inelarul au un risc mai mare de a face cancer de prostată. Anul trecut, cercetătorii de la Universitatea Britanică Warwick au publicat un studiu, conform căruia bărbații care nu au arătătorul la fel de lung ca inelarul au un risc mai mare cu peste 30% de a face cancer de prostată decât bărbații cu arătătorul mai mic decât inelarul. Cercetarea a inclus peste 4500 de bărbați, dintre care 1500 de bolnavi de cancer de prostată, scrie doctorulzilei.ro.
Zonele albe de la baza unghiilor oferă indicii despre circulația sângelui. De obicei, ele sunt mai vizibile la degetul mare decât la celelalte degete.
Dacă mâinile și tălpile prezintă vene proeminente, vineții sau „vene sparte”, este semn că circulația sângelui este deficitară și că inima este bolnavă.
Persoanele care au unghiile „rotunjite” sunt predispuși la boli pulmonare, precum emfizemul sau chiar cancerul pulmonar, potrivit specialiștilor de la Mayo Clinic. Ca o consecință a acestor boli, aerul rămâne blocat în plămâni, ducând la oxigenarea defectuoasă a extremităților. Astfel, vârfurile degetelor se umflă, iar unghiile capătă formă de bulbi.
Unghiile îngroșate de la picioare relevă lipsa vitaminei B, cele casante relevă carențe de vitamina C, iar petele mici și albe indică lipsa de zinc.
Bărbații care au degetul inelar mai lung decât arătătorul aleargă mai repede, potrivit cercetătorilor de la Britain’s University of Southampton. Aceștia au examinat 241 de tineri care au participat la competiții sportive în Qatar. Acestora le-au fost măsurate degetele de la mâini și au efectuat sprinturi pe o distanță de 50 de metri. Într-adevăr, bărbații cu inelare mai lungi au alergat mai repede.
De asemenea, persoanele care au degetul arătător mai scurt decât inelarul au un risc mai marte de osteoartrită, potrivit unui studiu din 2008, efectuat de cercetătorii de la Universitatea Nottingham din Anglia.