Studiindu-li-se calitatile terapeutice, au ajuns ingredient principal in tratamentul cu rezultate spectaculoase al unor afectiuni. Namolurile terapeutice se gasesc in statiuni balneoclimaterice, dar nu sunt toate la fel. Pentru a alege o statiune avem nevoie de mai multe informatii despre tipurile de namol si afectiunile pentru care sunt recomandate.
Namolurile terapeutice sau peloide, termen provenit din cuvintele grecesti „pelos“ (noroi) si „eidos“ (forma), au diferite proprietati fizice, chimice si biologice, in functie de originea lor si de modalitatea de formare. Mecanismul vindecator nu este inca pe deplin elucidat, dar ceea ce se stie deocamdata cu certitudine este ca intreaga actiune a namolului se exercita prin intermediul sistemului nervos.
Influenteaza formula sangelui, viteza de sedimentare a globulelor rosii, metabolismul substantelor azotate, secretiile gastrice, biliare, pancreatice, renale si a tuturor glandelor cu secretie interna. De asemenea, namolul actioneaza pozitiv in oprirea din evolutie a proceselor inflamatorii cronice, in special a celor de natura reumatismala. Mai e utilizat in tratamentul proceselor inflamatorii cronice (dar netuberculoase) localizate la pleura si perineu, ca si a diferitelor inflamatii cronice care tin de zona genitala, sterilitatea secundara. Namolurile actioneaza benefic asupra pielii, fiind si un ingredient fara egal in cosmetica. Contribuie la eliminarea starilor de oboseala, mai ales a oboselii cronice, si creste rezistenta generala a organismului, sporind tonusul psihic si vitalitatea.