Pendiuc a fost arestat preventiv în 12 decembrie, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea procurorilor, care l-au acuzat pe edil că, în timp ce era în arest la domiciliu, a luat legătura cu o altă persoană cercetată în dosarul de corupţie.
"Maniera insidioasă în care inculpatul, având cunoştinţă de faptul ca are obligaţia de a nu lua legătura cu suspecţii, participanţii si martorii din prezenta cauza, procedează la purtarea de discuţii cu suspecta, este apreciat de judecător ca argument în sprijinul reţinerii relei - credinţe a acestuia în ceea ce priveşte încălcarea obligaţiilor stabilite prin încheierea din data de 19.11.2014", arată Tribunalul Bucureşti, în motivarea deciziei de arestare a lui Pendiuc.
Instanţa mai subliniază, în documentul citat, că bunul mers al activităţii de urmărire penală "ar fi periclitat" pe viitor, dacă Pendiuc ar continua să fie cercetat sub control judicar, "măsura arestării preventive fiind proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatului".
Decizia Tribunalului Bucureşti nu este definitivă şi a fost contestată de edil la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care nu a stabilit, deocamdată, data la care va analiza acest dosar.
Mai multe pe Mediafax.