"Domnilor politicieni, domnule Arafat, eu sunt tatăl unui copil de 22 de ani, proaspăt absolvent de ASE, cursuri de zi, care noaptea muncea pentru una dintre cele mai mari companii din lume şi care îşi găsea timp să şi cânte, pentru că asta era pasiunea lui. Copilul ăsta ar fi trăit dacă voi nu va încăpăţânaţi şi nu vă credeaţi de neînvins. Sunteţi nişte incompetenţi, iar incompetenţa voastră a ucis. Vă acuz de crimă domnule Arafat, domnule Bănicioiu, domnilor manageri. Dumneavoastră încercaţi să vă acoperiţi urmele, dar nu veţi reuşi. Domnilor, vă voi repeta asta zilnic până când veţi înţelege că aţi greşit şi veţi începe schimbarea. Domnilor, ce alegeţi? Să vă protejaţi propriile interese sau să vă asumaţi greşelile şi să luaţi măsurile ca aşa ceva să nu se mai repete. Prima măsură ar fi să vă asumaţi vina, să demisionaţi şi să vă supuneţi legii", scrie Eugen Iancu, tatăl lui Mihai Alexandru Iancu, unul dintre tinerii morţi în urma incendiului din Colectiv, conform Mediafax.
El remarcă faptul că toată lumea vorbeşte despre schimbarea sistemului, dar nu se întâmplă nimic concret. "Trebuie să schimbăm sistemul. Dar ce este sistemul? Mor oameni, alţi oameni ies în stradă, se schimbă guvernul. Şi? Am rezolvat ceva? Ne creem unii dintre noi noi speranţe. Vine un tată îndoliat şi scrie câteva cuvinte pe Facebook şi se întămplă o minune. Se aprind spiritele. Unii doresc mediatizare, alţii organizează, alţii se alătură, alţii înjură, numai politicienii şi conducătorii se unesc. Sunt doctori care trimit mesaje, care îşi cer scuze. Culmea, exact doctorii care au stat poate multe nopţi şi multe zile să facă tot posibilul. Dar avem directori de spitale, avem parlamentari, avem oameni nelipsiţi din studiourile televiziunilor care simt ca tocmai când credeau că lucrurile se liniştesc, sunt obligaţi să facă front comun şi să îşi protejeze interesele. Astăzi, pe la prânz, am prins pe Realitatea o doamnă care putrezeşte de mulţi ani prin Parlamentul României şi care se isteriza şi întreba nervoasă cine este acest Iancu Eugen, ce calificare are el să îşi dea cu părerea despre domnii manageri, despre minunăţia de Arafat, despre extraordinarii politicieni? Doamna asta şi-a imaginat măcar o secundă că este în slujba oamenilor şi că ar fi trebuit ca de o lună să ceară înfiinţarea unei comisii care să cerceteze, să descopere şi să se asigure că tot adevărul va ieşi la iveală şi mai ales că niciodată nu se va mai întâmpla aşa ceva? Acelaşi lucru l-am văzut pe Antena 3, unde un abonat al şezătorilor postului era deasemeni indignat de atitudinea unui tată nepriceput", spune Iancu.
Joi dimineaţă, Eugen Iancu scrisese, tot pe Facebook, un mesaj în care susţinea că răniţii ar fi trebuit trimişi imediat la spitale din străinătate, şi nu ţinuţi ”în medii nesigure”, unde au fost trataţi de ”medici de urgenţă fără experienţă în operaţiunile cu arşi, cu arşi foarte grav şi intoxicaţi”.