Potrivit ministrului, prima cursă va pleca la ora 5:25 spre aeroportul Zakynthos după care va continua zborul spre aeroportul Heraklion, pentru a repatria 160 de cetățeni aflați în Grecia.
A doua cursă va pleca la ora 22.20 direct spre Heraklion pentru a repatria alți 189 de cetățeni români.
"TAROM a mai trimis până acum o cursă specială la Heraklion (Grecia) dar și la Tel Aviv (Israel), Larnaka (Cipru) și Malaga (Spania), pentru aducerea în România a cetățenilor români în condiții de siguranță. Mulțumim TAROM pentru răspunsul prompt și pentru asumarea acestor misiuni speciale!", a scris ministrul, în mesajul de pe pagina sa de socializare.

Compania Blue Air a anunţat, vineri, că va relua zborurile din 10 octombrie, precizând că pentru moment nu dispune de fondurile necesare plăţii combustibilului şi celorlalte cheltuieli operaţionale, necesare pentru zborurile planificate începând cu data de 12 septembrie.