"Cred că România trebuie să găsească o soluţie de mijloc, în care să avem, pe de o parte, o susţinere similară cu programul "Rabla" sau o susţinere pentru cetăţeni pentru a renunţa la maşinile foarte vechi, foarte poluante. În paralel, pot exista şi alternative practicate, de altfel, în Uniunea Europeană de foarte multe state, de diferenţiere a impozitelor în funcţie de vechimea auto şi în funcţie de gradul de poluare. Această soluţie este în atenţia Guvernului, este în analiză, după ce, la nivelul Comisiei, au fost purtate aceste discuţii şi probabil în viitorul apropiat vom veni şi cu o soluţie, cu o propunere, din punctul meu de vedere, de echilibru: o alternativă pentru cetăţenii care renunţă la maşină, însemnând sprijin financiar, şi posibilitate de diferenţiere a impozitului la nivel local, de exemplu la nivelul unităţii administrativ-teritoriale. (...) Soluţii există, dar nu cred că impozitarea şi taxarea sunt singurele alternative", a afirmat Barna.
Potrivit ministrului, la această dată, aproximativ 40% din parcul auto al României are o vechime mai mare de 17 ani, cifra fiind una "şocantă".