Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, recidivistul, Ionuţ Năstase, a atacat-o pe eleva în vârstă de 15 ani, din comuna Iana, şi i-a smuls telefonul mobil din mână în timp ce aceasta se afla în dreptul unei treceri de pietoni de pe strada Republicii din Bârlad. Atacatorul a luat-o apoi la fugă, iar în urmărirea acestuia au plecat doi bărbaţi care au văzut incidentul, precum şi un şofer, poliţist din Iaşi aflat în timpul liber.
"În scurt timp, agresorul a fost prins de către cei trei bărbaţi, fiind imobilizat până la sosirea unui echipaj de la Poliţia Bârlad. Tânărul a fost reţinut de către poliţiştii de investigaţii criminale, care au recuperat telefonul mobil, predat ulterior minorei de 15 ani", a declarat, luni, responsabilul mass-media din cadrul Poliţiei Judeţene Vaslui, Alina Tonică.
Bărbatul a fost dus la Judecătoria Bârlad, iar magistraţii au emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru o perioada de 30 de zile, sub acuzaţia de tâlhărie.
În 1 februarie, bărbatul a fost eliberat din Penitenciarul Vaslui în baza prevederilor noilor Coduri penale. El fusese încarcerat în martie 2010 şi avea de executat o pedeapsă de cinci ani de închisoare pentru furt.