Poliția a fost sesizată, miercuri, în jurul orei 11:37, prin apel la 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din municipiul Galaţi ar avea loc o agresiune fizică între 3 bărbaţi, relatează Ziare.com.
”Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi s-a stabilit faptul că, la data mai sus menţionată, cu puţin timp înainte de apelul la 112, un tânăr, de 20 de ani, din comuna Independenţa, judeţul Galaţi, în timp ce conducea un autoturism pe strada Brăilei, având direcţia de deplasare dinspre strada Saturn către strada Regiment 11 Siret, ar fi fost şicanat în trafic de conducătorul unui alt autoturism, fiind determinat să oprească pe partea carosabilă. Conducătorul celuilalt autoturism, cu sprijinul unui alt bărbat, ar fi deschis portiera din partea şoferului de la primul autovehicul, l-ar fi tras afară şi l-ar fi agresat fizic, după care au părăsit zona respectivă”, a transmis Poliţia Judeţeană Galaţi.
În urma cercetărilor poliţiştii i-au identificat pe cei doi agresori, fiind vorba despre doi bărbaţi, de 24, respectiv 20 de ani, din oraș.
Aceştia l-ar fi agresat pe tânărul de 20 de ani din gelozie, în prezent victima aflându-se într-o relaţie cu fosta iubită a bărbatului de 24 de ani.
În cauză va fi întocmit un dosar penal pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, poliţiştii îi caută pe agresori.