De când a început canicula, iar seceta a afectat grav tot județul Iași, sute de familii din comunele Victoria și Golăiești au rămas fără apă pentru animale și grădini. Râul care trecea pe la marginea satelor a fost secat în mod intenționat, spun localnicii, de proprietarul unei pensiuni din zonă.
Mai grav, odată cu secarea râului, au ieșit la suprafață și conductele care deversau dejecțiile de la pensiune direct în albia râului, deși în comună există canalizare, mai spun sătenii.
Când au văzut că nu își mai pot iriga grădinile, zeci de oameni au sunat la primărie pentru a afla unde a dispărut apa din râu. Potrivit presei locale, inspectorii de la Apele Române, care ar fi trebuit să ia măsuri în acest caz, au fost găsiți la masă, la pensiunea omului de afaceri care a secat râul.
Pe de altă parte, omul de afaceri, Marian Crețu, cel acuzat că a secat râul, susține să intenția lui a fost una bună.
„Am văzut că e secetă, că a scăzut cursul, și am curățat-o din banii mei. 30.000 lei am cheltuit. (...) Dacă tot a fost perioada asta de secetă, am zis să fac și eu acolo, că am niște bărcuțe. Dar altceva n-am construit”, a spus el.
Versiunea acestuia a fost susținută și de viceprimarul din localitatea Victoria, Gheorghe Zaharia.
„Nu mai e apă. Am încercat să aducem din cursul nou, regularizat pe timpul lui Ceaușescu, să băgăm apă pe canalele astea. Dar nu e apă nici în Jijia, țevile colectoare stau deasupra apei”, a spus viceprimarul.
Potrivit presei locale, reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Prut-Bârlad a refuzat să comenteze situația.