Peste 99 % dintre cei 67.000 de angajaţi s-au vaccinat în decurs de şapte săptămâni, se arată într-un comunicat intern difuzat marţi de responsabilii companiei.
”Din păcate, pentru cei 1% dintre angajaţii care au decis să nu se vaccineze vom demara procedura de despărţire de companie conform politicii noastre”, notează consilierul delegat, Scott Kirby, şi preşedintele, Brett Hart.
Cei doi le-au mulțumit angajaților care au înțeles beneficiile vaccinării și au lădat spiritul civic care i-a determinat pe unii dintre ei să-și convingă colegii, evitând internările în spital sau chiar decesele, subliniind că pandemia "ucide 2.000 de persoane zilnic".
Mai exact, măsura vizează 593 de angajați. Decizia privind concedierea acestora vine după ce, în august, United Airlines a cerut ca întregul personal să se vaccineze în următoarele săptămâni, anunțând că cei care refuză riscă să rămână fără locul de muncă. Compania a acceptat unele scutiri pe motive de boală sau religioase, în baza cărora se confruntă cu cel puţin o trimitere în judecată.
United Airlines este una dintre companiile care, precum Tyson Foods, Walmart sau giganţii tehnologici, au impus condiţii ferme angajaţilor privind vaccinarea, spre deosebire de altele care au propus ca alternativă teste frecvente pentru Covid-19, potrivit Agerpres.