Summitul va fi oficial confirmat dacă datele propuse pentru organizarea summit-ului vor fi aprobate de statelor membre.
Reuniunea ar urma să aibă loc prin participarea în persoană a liderilor UE, dacă acest lucru va fi posibil la momentul respectiv. Însă regulile de distanţare impuse pentru a evita orice risc de contaminare cu COVID-19 vor împiedica organizarea unei săli de presă, menţionează AFP.
Acest summit ar urma să le permită liderilor europeni să discute despre toate subiectele care nu au fost abordate de la începutul crizei economice provocate de pandemie, precum şi despre stadiul negocierilor cu Parlamentul European privind adoptarea bugetului pentru perioada 2021-2027 şi despre procesul de ratificare a planului de relansare angajat în fiecare stat membru.
De asemenea, ei vor trebui să se pronunţe asupra strategiei politice şi economice faţă de China după amânarea summitului extraordinar UE-China prevăzut să aibă loc în septembrie, la Leipzig, şi la care ar fi urmat să participe președintele Xi Jinping şi liderii celor 27 de state membre UE.
Liderii europeni vor trebui să decidă şi asupra conduitei de urmat faţă de politica de confruntare dusă de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan. Astfel, ar putea fi luate în considerare sancţiuni pentru a constrânge Ankara să respecte embargoul impus de ONU privind vânzările de arme în Libia şi să pună capăt forajelor ilegale realizate în zona economică maritimă a Ciprului.
Preşedintele turc este, de altfel, acuzat că încalcă drepturile omului, iar decizia de a transforma în moschee fosta bazilică Sfânta Sofia, un loc foarte important pentru creştinii ortodcşi, este percepută ca o "provocare" în Grecia.
Michel Barnier ar urma, în cele din urmă, să-i informeze pe liderii europeni privind stadiul discuţiilor cu britanicii depre relaţia cu Regatul Unit după Brexit. Negocierile vor fi reluate începând din 17 august, cu mai multe şedinţe de lucru, în timp ce o nouă sesiune de negociere este prevăzută între 28 septembrie şi 2 octombrie, la Bruxelles, mai arată sursa citată.