Guvernul nu a adoptat în ședința de azi nicio Ordonanță pe justiție, după cum a declarat la ieșire Ecaterina Andronescu, citată de Realitatea TV.
Au fost, totuși, trecute prin ședința de miercuri trei OUG-uri, potrivit unui comunicat al Guvernului, dar fără legătură cu justiția: 1) ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, precum şi a altor acte normative; 2) ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale 'Loteria Română' S.A, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2018 pentru reglementarea unor măsuri privind cadrul general aplicabil fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii și 3) ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul educaţiei
Toți ochii au fost miercuri asupra Guvernului Dăncilă, au venit avertismente inclusiv de la Bruxelles sau din partea a 12 ambasada occidentale. Cel puțin 200 de oameni s-au strâns în Piața Victoriei încă de la începutul ședinței de guvern pentru a "păzi" justiția și statul de drept de atacurile Puterii.
Avertisment dur al Comisiei Europene la adresa României. Dacă Guvernul va lua măsuri pentru a scăpa de pedepse oficialii corupţi, Comisia va interveni imediat, a anunțat Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele instituției.
Potrivit unor surse, reacţia înseamnă primii paşi în demararea procedurii de infringement, ce poate duce la amenzi usturătoare. În replică, Tudorel Toader le-a transmis europenilor să-și vadă de treabă, iar Viorica Dăncilă a făcut pe niznaiul. ,,Nu am înțeles rostul declarației lui Timmermans", a fost replica premierului.
"Avertizez guvernul României să nu întreprindă acțiuni care să afecteze sistemul judiciar și să creeze impunitate pentru funcționarii de rang înalt." Este semnalul de alarmă transmis de liderii europeni prin vocea lui Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene.
În traducere liberă, încetați asaltul asupra Justiției și nu schimbați legea pentru scăparea de închisoare a celor ca Liviu Dragnea. La două ore distanță, şi ministrul Toader, și premierul Dăncilă au reacționat.
Protest în Piața Victoriei împotriva Ordonanțelor "fatale pentru statul de drept" LIVE TEXT
Peste 200 de oameni protestează la această oră în Piața Victoriei, chiar în timp de Guvernul se află în ședință. Oamenii s-au strâns în fața Palatului Victoria încă de la ora 16:00 pentru a cere Executivului să nu adopte ordonanța de urgență de modificare a Codurilor penale.
Jandarmii au adus garduri mobile și au început să delimiteze perimetrul pentru a-i ține pe protestatari în scuarul din fața Guvernului.