SUBIECTUL al II-lea - 36 de puncte
Citeşte următorul text:
Garda cetăţii Alba Carolina, din Alba Iulia, defilează prin faţa sutelor de vizitatori, care se întrec în a-şi înălţa cât mai mult smartphone-urile peste capetele rândurilor din faţă ca să facă poze şi să filmeze momentul. Îmbrăcaţi în uniforme austriece din secolul al XVIII-lea, membrii gărzii, unii pe jos, alţii călăare pe nişte superbi frizieni*, înarmaţi cu flinte, trec pe sub Poarta a III-a a cetăţii, grandioasa poartă a ansamblului arhitectual Alba Carolina, dominată de statia ecvestră* a împăratului Carol al IV-lea din Casa de Habsburg. Se respectă întregul ceremonial şi se trag salve de tun [...].
Pe 4 noiembrie 1715, generalul Steinville, comandatul trupelor imperiale austriece din Transilvania, împreună cu Stefan Kornis, guvernatorul Transilvaniei, şi Giovannis Visconti Morandă, arhitectul italian care a proiectat fortificaţia, au pus temelia cetăţii Alba Carolina. Aceasta avea rol atât în sistemul de apărare a habsburgilor împotriva turcilor, când şi de consolidare a puterii în teritoriile ocupate. Cum trebuia să fie principala fortăreaţă a Transilvaniei, a fost construită după cele mai noi metode de fortificare ale vremii, concepute de arhitectul militar francez, Sebastien Le Prestre, Marchiz de Vauban. Planurile au fost trimise la Viena pentru a primi aprobarea Prinţului Eugeniu de Savoia. Pentru amplasare, s-a ales stratgic cel mai înalt punct al oraşului, pe locul a două fortificaţii mai vechi. Totul a costat aproape două milioane de guldeni* de aur, o sumă imensă pentru acele vremuri, intrarea în cetate se făcea prin intermediul a şapte porţi, câte una pe fiecare linie de apărare. În prezent, Traseul celor Trei Fortificaţii din Alba Carolina conţine vestigiile a trei cetăţi din epoci distincte, construite succesiv în acelaşi loc, fiecare nouă cetate incluzând-o pe cea veche: castrul roma (106 d.H.), cetatea medievală (sec. XVI - XVII) şi Cetatea Alba Carola.
Adina Brănciulescu, Transilvania din "goana" trenului în Naţional Geographic Traveler, nr 35/ 2017
*frizieni - specie de cai
*ecvestră - (despre opere de artă) care reprezintă o persoană călare
* guldeni - monede de aur sau de argint, care au circulat în mai multe ţări din Europa
A. Scrie răspunsul pentru fiecare din cerinţele de mai jos.
1. Formulează câte un enunţ în care să precizezi următoarele aspectete din textul dat:
- numele guvernatorului care a pus temelia cetăţii Alba Carolina - 4 puncte
- un rol pe care îl avea cetatea Alba Carolina în secolul al XVIII-a - 4 puncte
2. Scrie numele autoarei şi anul în care a apărut articolul din care este extras textul - 4 puncte
3. Menţionează genul şi cazul substantivelor subliniate din text - 4 puncte
4. Precizează funcţia sintactică a cuvintelor subliniate, menţionând partea de vorbire prin care se exprimp: În prezent, Traseul celor Trei Fortificaţii din Alba Carolina conţine vestigiile a trei cetăţi din epoci distincte, construite succesiv în acelaşi loc. - 4 puncte
5. Transcrie două proproziţii subordonate diferite din fraza următoare, precizând felul acestora: - 4 puncte
Garda cetăţii Alba Carolina, din Alba Iulia, defilează prin faţa sutelor de vizitatori, care se întrec în a-şi înălţa cât mai mult smartphone-urile peste capetele rândurilor din faţă ca să facă poze şi să filmeze momentul.
4. Construieşte o frază alcătuită din două propoziţii în care să existe o propoziţie subordonată subiectivă, introdusă prin adverbul cum. - 4 puncte
B. Redactează o naraţiune de 150-300 de cuvinte, în care să prezinţi o întâmplare petrecută într-o cetate - 12 puncte
În compunerea ta, trebuie:
- să relatezi o întâmplare, respectând succesiunea logică a faptelor
- să precizezi două elemente ale contextului spaţio-temporal
- să ai un conţinut adecvat cerinţei
- să respecţi precizare privind numărul de cuvinte
Notă! Respectarea, în lucrare, a ordinii cerinţelor NU este obligatorie.
Vei primi 14 puncte pentru redactarea întregii lucrări (unitatea compoziţiei – 2 p.; coerenţa textului – 2 p.;
registrul de comunicare, stilul si vocabularul adecvate conţinutului – 2 p.; ortografia – 3 p.; punctuaţia – 3 p.;
asezarea corectă a textului în pagină – 1 p.; lizibilitatea – 1p.).
Subiecte Română Evaluare Naţională 2018. Elevii de clasa a VIII-a vor încheia cursurile pe 8 iunie, urmând ca prima probă din cadrul Evaluării Naţionale să aibă loc pe 11 iunie. Rezultatele la Evaluare 2018 se vor afişa pe 23 iunie 2018.
Subiecte Română Evaluare Naţională 2018
Subiecte Română Evaluare Naţională 2018. Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativa a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Examenul se desfașoară, anual, într-o singură sesiune. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul să susțină Evaluarea Naţională fără taxă. Iată calendarul examenului de EVALUARE 2018, aprobat de Ministerul Educaţiei - EDU.ro!
Ministerul Educației Naționale a aprobat calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul şcolar 2017-2018. Potrivit documentului, prima probă scrisă din cadrul Evaluării 2018 (limba şi literatura română) va avea loc în data de 11 iunie 2018. Următoarea probă scrisă (matematică) se va desfășura în data de 13 iunie, iar ultima (limba şi literatura maternă) va fi organizată în 14 iunie.
Subiecte Română Evaluare Naţională 2018. Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 19 iunie (până la ora 12:00).
În aceeași zi, intervalul orar 14:00 - 19:00 este rezervat depunerii contestațiilor. Acestea vor fi soluționate în perioada 20 - 22 iunie.
Examenul de Evaluare Naţională 2018 se va încheia sâmbătă, 23 iunie, cu afișarea rezultatelor finale.
Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Naţională se face în perioada 4 - 8 iunie 2018.
Subiecte Română Evaluare Naţională 2018. Conform ordinului de ministru privind structura anului școlar 2017 - 2018, cursurile pentru clasa a VIII-a se vor finaliza vineri, 8 iunie 2018.
Subiecte Română Evaluare Naţională 2018. Toate informaţiile de care ai nevoie despre Evaluare 2018 (subiecte, barem de corectare, rezolvări, rezultate) poţi găsi AICI
Subiecte Română Evaluare Naţională 2018. Media la Capacitate este un criteriu decisiv pentru admiterea în învățământul liceal
Coordonarea la nivel național a proiectării, organizării și desfășurării Evaluării Naţionale 2018, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de Ministerul Educației prin Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE).
Elaborarea procedurilor specifice evaluării se realizează de către CNEE, în urma consultării direcțiilor de specialitate din minister.
Subiecte Română Evaluare Naţională 2018. Coordonarea la nivel județean/al municipiului București a organizării Evaluării Naţionale 2018, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de către inspectoratul școlar.
Subiecte Română Evaluare Naţională 2018. EVALUARE NAŢIONALĂ 2018 calendar:
4 - 8 iunie 2018 - Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Naţională
8 iunie 2018 - Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
11 iunie 2018 - Limba şi Literatura Română
13 iunie - Matematică
14 iunie - Limba şi Literatura Maternă
19 iunie (până la ora 12:00) - Afişarea primelor rezultate
23 iunie - Afișarea rezultatelor finale.