Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Judd Deere, a declarat într-un comunicat publicat marţi că SUA "nu vor fi constrânse de organizaţii multilaterale influenţate de o Organizaţie Mondială a Sănătăţii coruptă şi de China".
"Acest preşedinte (Donald Trump -n.r.) va depune toate eforturile pentru a se asigura ca orice nou vaccin este în conformitate cu standardele FDA (Food and Drug Administration) pentru siguranţă şi eficacitate, şi este testat temeinic şi salvează vieţi", a adăugat Deere.
Decizia Statelor Unite vine după ce administraţia Trump s-a retras din OMS în luna iulie, susţinând că Beijingul are o influenţă prea mare în cadrul organizaţiei şi că vrea să urmeze strategia "go-it-alone" (să acţioneze singură) pentru dezvoltarea unui vaccin.
Vă reamintim că OMS a anunțat recent că 172 de țări au aderat la programul COVAX de dezvoltare a unui vaccin anti-COVID-19 care să asigure o distribuire echitabilă a acestuia la nivelul statelor lumii afectate de pandemia de coronavirus.