„Sprijină obiectivul Serbiei de integrare europeană, sprijină modul în care Serbia își dezvoltă instituțiile democratice? De exemplu, este în interesul Serbiei ca industria sa de telecomunicații să utilizeze o tehnologie controlată de Partidul Comunist din China? Acestea sunt întrebări la care Serbia trebuie să răspundă” – a declarat ambasadorul, adăugând că intră în atribuțiunile sale să avertizeze asupra potențialelor influențe pe care Moscova și Beijingul le pot avea în Serbia.
„De exemplu, atunci când discutăm cu Guvernul Serbiei despre politica energetică atragem atenția asupra faptului că Rusia folosește dependența de resurse pentru a-și realiza obiectivele politice, iar statele care sunt capabile să-și diversifice sursele de energie reușesc să evite influențele străine” – a declarat ambasadorul SUA, citat de RADOR, adăugând că Serbia trebuie să aibă încredere în forțele proprii, să-și urmărească propriile obiective și să vadă cum le poate realiza.
Anthony Godfrey a vorbit și despre investițiile directe ale statelor UE în Serbia,
„Cele mai multe investiții străine din Serbia vin din Uniunea Europeană. Cele mai multe produse din Serbia se exportă în statele UE și cred că Guvernul Serbiei a înțeles că o cooperare economică cu UE și statele care sprijină această cooperare reprezintă cea mai bună alegere. Acesta este drumul pe care Serbia trebuie să meargă”