Potrivit cercetătorilor, nivelul păcii a crescut puţin în ultimele 12 luni, dar costurile asociate conflictelor au un impact enorm asupra economiilor lumii, scrie Mediafax.
În pofida amplificării riscurilor teroriste, Europa rămâne cea mai paşnică regiune a lumii. Potrivit studiului, 60% dintre ţări se confruntă cu riscuri teroriste mai mari decât în urmă cu zece ani.
Populismul este în creştere în Europa, afectând nivelul păcii, accentuând inegalităţile, deteriorând libertatea presei şi acceptarea de către cetăţeni a drepturilor altora.
La fel ca în ultimii cinci ani, Siria este cea mai violentă ţară din lume, urmată de Afganistan, Irak, Sudanul de Sud şi Yemen. Orientul Mijlociu şi nordul Africii sunt cele mai violente regiuni ale lumii.
Cea mai paşnică ţară continuă să fie Islanda, urmată de Noua Zeelandă, Portugalia, Austria şi Danemarca.